Doi oameni au murit şi alţi cinci se află în stare de şoc, după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit şi a explodat în apropierea unei şcoli din Sydney, informează AFP.
Potrivit autorităţilor, aparatul de zbor s-a prăbuşit pe o stradă pietonală din Sydney şi a lovit un stâlp de electricitate, apoi a explodat şi a fost cuprins de flăcări. Un australian care îşi ducea copilul la şcoală cu maşina a fost nevoit să efectueze manevre pentru a evita un accident.
"Credem că cel puţin două persoane care se aflau la bordul avionului au fost ucise", a declarat Ray King, un reprezentant al poliţiei, precizând că "în mod miraculos, nici şcoala din apropiere, nici vreo locuinţă nu au fost avariate".
"Şoferul maşinii a văzut avionul şi s-a oprit imediat", a adăugat King, precizând că "autovehiculul a fost avariat de fragmente".
În urma accidentului, mii de case au rămas fără electricitate din cauza unei pene de curent. Avionul decolase cu aproximativ 20 de minute înainte de producerea accidentului.
Antena3.ro