Antena 3 CNN Externe Doi muncitori români au aruncat în aer din greșeală apartamentul pe care îl renovau, în Belgia

Doi muncitori români au aruncat în aer din greșeală apartamentul pe care îl renovau, în Belgia

I.C.
<1 minut de citit Publicat la 10:15 07 Noi 2024 Modificat la 13:24 07 Noi 2024
profimedia-0732752421
Doi muncitori români au aruncat în aer din greșeală apartamentul pe care îl renovau, în Belgia. Foto: Profimedia Images

Doi români au fost grav răniți după o explozie în apartamentul pe care îl renovau, în Belgia. Potrivit autorităților locale, se pare că cei doi au lovit din greșeală țeava de gaze în timpul lucrărilor.

Este vorba despre doi muncitori români, cu vârste de 25 și 40 de ani, potrivit nieuwsblad.be. Aceștia tocmai începuseră să lucreze la renovarea apartamentului în momentul exploziei.

Proprietarul apartamentului nu era acasă.

Explozia a avut loc într-un apartament de la etajul 3 și a spart toate geamurile locuinței. 

Cei doi români, care au suferit arsuri, au fost duși la spital. 

„Era prima zi în care lucrau. Când am ajuns acasă de la serviciu, era deja mult zgomot. Eram pe punctul de a întreba cât mai durează, pentru că voiam să dorm. Apoi s-a auzit explozia,” spune un vecin. „Probabil că au lovit conducta de gaz, pentru că simțeam un miros foarte urât pe hol”, adaugă acesta.

×
Etichete: Belgia explozie
x close