Antena 3 CNN Externe Doi jurnaliști au fost uciși, iar unul este dispărut, în urma unui atac rusesc asupra unui hotel din Kramatorsk

Doi jurnaliști au fost uciși, iar unul este dispărut, în urma unui atac rusesc asupra unui hotel din Kramatorsk

Roxana Mihăiescu
1 minut de citit Publicat la 11:26 25 Aug 2024 Modificat la 11:26 25 Aug 2024
BeFunky-collage - 2024-08-25T112256.812
Atac rusesc asupra unui hotel din Kramatorsk / sursă foto: Profimedia Images

Doi jurnalişti au fost răniţi şi un al treilea este dispărut sub dărâmături, după o lovitură a forţelor ruse asupra unui hotel din Kramatorsk, în estul Ucrainei, în noaptea de sâmbătă spre duminică, au indicat autorităţile regionale, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Un hotel a fost luat ca ţintă în oraş. Două persoane sunt în prezent rănite şi o persoană se află sub dărâmături”, a scris pe Telegram şeful regiunii ucrainene Doneţk, Vadim Filaşkin.

„Cele trei victime sunt jurnalişti, cetăţeni ai Ucrainei, Statelor Unite şi Marii Britanii”, a adăugat el, fără alte precizări.

„Poliţia şi echipele de salvare lucrează la faţa locului”, a adăugat Filaşkin.

Kramatorsk, ultimul oraş mare din Donbas sub control ucrainean, este situat la circa 20 km vest de linia frontului.

Potrivit sursei citate, armata ucraineană a declarat că forţele ruse au lansat în cursul nopţii mai multe rachete şi drone care au vizat regiunile de pe linia frontului Cernihiv, Sumi, Harkiv şi Doneţk, însă sistemele antiaeriene au distrus majoritatea acestor arme.

„Majoritatea rachetelor nu şi-au atins ţintele”, au transmis forţele aeriene ucrainene pe Telegram, adăugând că Rusia a lansat o rachetă balistică Iskander-M, o rachetă de croazieră Iskander-K şi şase rachete ghidate.

Potrivit aceleiaşi surse, forţele ruse au lansat nouă drone de atac, iar apărarea antiaeriană a distrus opt dintre ele deasupra regiunii Mikolaiv.

×
Parteneri
x close