Doi dintre deţinuţii care au fost de faţă la scandalul de la Penitenciarul Colibaşi, judeţul Argeş, dar nu au fost implicaţi în conflict, şi-au bătut câte un cui în cap în semn de protest faţă de declanşarea procedurii disciplinare împotriva lor, conform Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor Penitenciarului Colibaşi, în urma incidentului, cei doi au fost duşi la cabinetul medical al închisorii şi la camera de gardă din cadrul penitenciarului, starea lor de sănătate fiind în parametri normali. Ei urmează să fie transferaţi la Penitenciarul Spital Bucureşti Rahova-secţia chirurgie.
Deţinuţii respectivi fac parte din cei şapte care s-au aflat în zona de conflict, dar nu au fost implicaţi direct în scandalul izbucnit în curtea de plimbare a penitenciarului.
"Două persoane private de libertate, care execută pedeapsa cu închisoarea în regim de maximă siguranţă, şi-au introdus în mod voluntar câte un corp străin metalic, respectiv câte un cui, în zona frontală. Ambele persoane au recurs la acest gest ca urmare a declanşării procedurii disciplinare pentru implicarea în incidentul din 5 septembrie. Urmează ca cele două persoane să fie transferate la Penitenciarul Spital Bucureşti Rahova-secţia chirurgie, pentru a rămâne sub supraveghere medicală de specialitate. În cursul zilei, conducerea Penitenciarului Colibaşi a discutat cu persoanele private de libertate pentru a le prezenta procedura disciplinară şi consecinţele medicale. Persoanele în cauză au fost consiliate psihologic periodic şi au fost incluse în programe specifice", se arată într-un comunicat al Penitenciarului Colibaşi.
În timpul executării pedepselor, cele două persoane private de libertate au fost sancţionate disciplinar de 16, respectiv 24 ori pentru săvârşirea mai multor abateri disciplinare, precum autoagresiune, exercitare de acte de violenţă asupra altor persoane private de libertate, confecţionare şi deţinere de obiecte interzise, atitudine necuviincioasă faţă de personal.
"De asemenea, persoanele condamnate în cauză au recurs în mai multe situaţii la acte de autoagresiune, în scopul obţinerii unor avantaje din partea administraţiei penitenciare şi a altor instituţii", se mai arată în comunicat.
Reprezentanţii Penitenciarului Colibaşi au precizat că în cazul în care se stabileşte de către comisia de disciplină a închisorii că o persoană privată de libertate a săvârşit o abatere disciplinară şi i se aplică o sancţiuni, aceasta poate face plângere împotriva hotărârii comisiei de disciplină la judecătorul delegat şi, ulterior, contestaţie la instanţa de judecată.
Deţinuţii implicaţi în scandalul de la Penitenciarul Colibaşi din judeţul Argeş au fost examinaţi, vineri, la Serviciul de Medicină Legală Argeş, medicii stabilind că unul este în stare mai gravă şi are nevoie de câteva zeci de zile de îngrijire medicală, dar nu necesită internarea.
La investigaţii au fost aduşi 16 deţinuţi, toţi aflându-se în curtea de plimbare a închisorii în momentul conflictului. Nouă dintre aceştia au fost implicaţi în conflict, iar şapte au fost de faţă la izbucnirea scandalului.
Mai mulţi deţinuţi de la Penitenciarul Colibaşi din judeţul Argeş au fost răniţi, miercuri, în urma unui conflict izbucnit în curtea de plimbare a instituţiei, cel mai probabil pe fondul unor neînţelegeri.
Iniţial, reprezentanţii Penitenciarului Colibaşi au anunţat că în conflictul respectiv au fost implicaţi 12 deţinuţi. Ulterior, procurorii Parchetului Tribunalul Argeş, care au preluat ancheta în acest caz, au stabilit că la scandal au participat de fapt nouă persoane private de libertate.
La nivelul Penitenciarului Colibaşi a fost declanşată o anchetă internă pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea incidentului.
În urma incidentului, ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a dispus, miercuri, efectuarea unui control la Penitenciarul Colibaşi.