Antena 3 CNN Externe Doi americani şi un japonez, laureaţi ai Premiului Nobel pentru chimie

Doi americani şi un japonez, laureaţi ai Premiului Nobel pentru chimie

Doi americani şi un japonez, laureaţi ai Premiului Nobel pentru chimie
08 Oct 2008   •   13:15

Roger Tsien, Martin Chafle şi Osamu Schiomura, primii americani, cel din urmă japonez, au câştigat Premiul Nobel pentru chimie. Cei trei oameni de ştiinţă au fost premiaţi pentru cercetările din domeniul proteinelor, potrivit comunicatului Comitetului Nobel. Laureaţii au descoperit proteina fluorescenţă verde (GFP), observată pe meduze şi considerată esenţială în dezvoltarea biochimiei. Cu ajutorul acesteia, cercetătorii au dezvoltat tehnici de urmărire a unor procese invizibile în trecut, precum dezvoltarea celulelor nervoase în creier şi răspândirea celulelor canceroase. Mai pe scurt, sunt esenţiale pentru capacitatea lor de marcare în acest vast domeniu al geneticii. "Această proteină a devenit unul dintre cele mai importante instrumente ale bioştiinţei contemporane", se precizează în comunicat.
Osamu Shimomura, născut în 1928 la Kyoto, a lucrat în cadrul mai multor laboratoare ştiinţifice americane, în special la Boston. Martin Chalfie, născut în 1947, este profesor de biologie la Universitatea Columbia din New York. Roger Tsien, născut în 1952, este profesor din 1989 la Universitatea California din San Diego. Laureaţii premiului Nobel pentru Chimie vor intra în posesia prestigioasei distincţii la 10 decembrie, iar regele Suediei, Carl Gustaf al XVI-lea, va face onorurile.
Anul trecut, omul de ştiinţă german Gerhard Ertl a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru chimie pentru cercetările sale privind procesele chimice pe suprafeţe solide. Academia de Ştiinţă din Suedia a afirmat că studiile lui Ertl legate de ceea ce se întâmplă cu moleculele atunci când lovesc suprafeţe solide reprezintă un proces important în lumea modernă. "Cercetările sale au pregătit bazele ştiinţifice moderne ale proceselor chimice de suprafaţă: metodele sale sunt folosite atât în cercetarea academică, cât şi în dezvoltarea industrială a proceselor chimice", a afirmat academia suedeză.
Luni şi marţi au fost decernate premiile pentru Medicină şi Fizică. În zilele următoare, vom afla cine sunt laureaţii pentru Economie şi Literatură, însă cel mai aşteptat este premiul pentru Pace, care va fi anunţat luni, 13 octombrie.
Ella Moroiu, Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Premiul Nobel
Cele mai noi știri
Parteneri
x close