Antena 3 CNN Externe Document secret: Militarii NATO se vor retrage din Afganistan în 2014

Document secret: Militarii NATO se vor retrage din Afganistan în 2014

1 minut de citit Publicat la 11:02 18 Iul 2010 Modificat la 11:02 18 Iul 2010
Document secret: Militarii NATO se vor retrage din Afganistan în 2014

Coaliţia militară din Afganistan va conveni, în cadrul unei conferinţe ce va avea loc săptămâna viitoare la Kabul, să transfere forţelor afgane controlul privind securitatea ţării în 2014, potrivit unui document secret citat de The Independent on Sunday.

Potrivit documentului obţinut de cotidianul britanic, preşedintele afgan, Hamid Karzai, va anunţa un calendar pentru o "tranziţie etapizată şi bazată pe condiţii", ce va începe în acest an, la Conferinţa Internaţională pe tema Afganistanului care va avea loc marţi la Kabul.

La această reuniune vor participa secretarul american de Stat, Hillary Clinton, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, ministrul britanic de Externe, William Hague, şi miniştri de Externe din alte 70 de ţări. Documentul a fost trimis diplomaţilor sâmbătă de reprezentantul special al ONU în Afganistan, Staffan de Mistura.

"Comunitatea internaţională îşi exprimă sprijinul faţă de obiectivul preşedintelui Afganistaului ca Forţele de securitate naţionale afgane (ANSF) să conducă operaţiunile militare în toate provinciile până la sfârşitul lui 2014", arată documentul.

Potrivit textului, comunitatea internaţională va continua "să furnizeze sprijinul necesar pentru a spori securitatea în acest timp şi va continua să sprijine instruirea, echiparea şi furnizarea finanţării interimare a ANSF la toate nivelurile pentru preluarea misiunii de garantare a securităţii ţării lor".

"Guvernul din Afganistan şi comunitatea internaţională au fost de acord să evalueze împreună provinciile cu scopul de a anunţa până la sfârşitul lui 2010 că procesul de tranziţie este în desfăşurare", adaugă documentul.

Textul subliniază şi obiectivele pe termen scrut pentru coaliţia internaţională, şi anume combaterea comerţului cu opiu şi creşterea numărului de provincii care nu cultivă mac la 24 în 12 luni. Acesta consideră că este de o importanţă covârşitoare organizarea unor alegeri transparente pe viitor.

O sursă din cadrul armatei britanice a confirmat sâmbătă că documentul este "un plan semnificativ care descrie etapele premergătoare retragerii". Ministerul britanic de Externe a confirmat că este la curent cu acest document, dar a refuzat să comenteze.

Foto: mod.uk

Antena3.ro

×
Etichete: NATO document Kabul
x close