Ministrul german de finanţe, Wolfgang Schaeuble, consideră că doar grecii pot decide dacă vor continua cu moneda euro sau, cel puţin temporar, fără ea, însă Grecia rămâne membră a uniunii monetare, transmite Reuters, citând un interviu apărut în ediţia de sâmbătă a cotidianului Bild.
"Grecia este membră a zonei euro. Nu e niciun dubiu în legătură cu acest lucru. Dacă cu euro sau temporar fără el, doar grecii pot răspunde la această întrebare. Este clar că nu vom lăsa poporul în încurcătură", a declarat ministrul german, reiterând că riscurile de contagiune sunt limitate. "Chiar dacă s-ar ajunge la prăbușirea unor bănci individuale, riscul de contagiune este relativ scăzut", a spus Schaeuble, reamintind că "piețele au reacționat cu reținere în ultimele zile". "Acesta arată că problema este gestionabilă", a subliniat oficialul german.
În opinia sa, orice discuție cu Atena privind un acord de "asistență pentru reforme" va fi "foarte dificil" după referendumul de duminică, însă, în termen de un an, UE va fi mai puternică decât anterior crizei grecești, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Zona euro trebuie să aștepte să vadă ce va face guvernul de la Atena după consultarea de duminică, dar Eurogrup va analiza orice nouă cerere a Atenei de a începe discuțiile, a adăugat Schaeuble pentru cotidianul popular german.
Bild, care a reflectat în ultimul timp scepticismul germanilor cu privire la salvarea Greciei, a efectuat un sondaj online pe acest subiect printre cititorii săi. Conform rezultatelor anunțate vineri, 89% dintre votanți se opun acordării unui nou sprijin financiar Greciei, doar 11% fiind de opinie contrară.