Mai multe personalităţi ale Partidului Democrat, între care liderul democraţilor din Senat Chuck Schumer şi fosta preşedintă a Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi, au crescut presiunea asupra preşedintelui Joe Biden de a se retrage din campania electorală, pe fondul preocupărilor că nu-l va putea învinge pe rivalul său republican, Donald Trump, au relatat miercuri media americane preluate de Reuters, potrivit Agerpres.
Schumer i-a spus lui Biden în cursul unei întâlniri, sâmbătă, că ar fi mai bine pentru ţară şi pentru Partidul Democrat să pună capăt campaniei electorale, a consemnat ABC News.
Liderul minorităţii democrate a Camerei Reprezentanţilor, Hakeem Jeffries, a exprimat o opinie similară într-o conversaţie directă cu Biden, a notat ABC News, citând o sursă informată.
CNN a transmis miercuri că şi Pelosi i-a spus lui Biden că sondajele de opinie arată că nu-l poate învinge pe Trump şi că preşedintele ar putea distruge şansele democraţilor de a redobândi controlul Camerei Reprezentanţilor.
Nancy Pelosi a discutat recent la telefon cu Joe Biden, a menţionat CNN, citând patru surse aflate la curent cu discuţia. Niciuna dintre ele nu a indicat totuşi că Pelosi i-a zis lui Biden că ar trebui să se retragă, a adăugat CNN.
Potrivit uneia dintre sursele CNN, Biden a răspuns spunându-i lui Pelosi că a văzut sondaje indicând că poate câştiga.
Un purtător de cuvânt al lui Pelosi a declarat pentru CNN că aceasta nu a discutat cu Biden de vineri încoace.
Miercuri, reprezentantul democrat Adam Schiff a devenit cel de-al 20-lea democrat din Congresul SUA care i-a cerut public lui Biden să renunţe la cursă.
Biroul lui Schumer a reacţionat la informaţiile privind întâlnirea sa cu liderul de la Casa Albă cu un comunicat în care se referă la aceste informaţii ca fiind „simple speculaţii” şi precizează că Schumer „i-a transmis opiniile grupului său direct preşedintelui Biden, sâmbătă”.
Joe Biden a respins în mod repetat apelurile democraţilor de a se retrage din cursa electorală, în urma prestaţiei sale ezitante de la dezbaterea de la sfârşitul lunii trecute cu candidatul republican, Donald Trump.