Nouă musulmani, dintre care opt de naţionalitate americană, au fost debarcaţi dintr-o cursă aeriană internă în Statele Unite. Motivul invocat de autorităţi a fost că ceilalţi pasagerii i-ar fi auzit vorbind despre subiecte care ameninţau siguranţa călătorilor.
Grupul, din care făceau parte şi trei copii, a fost invitat să coboare din avionul companiei Air Tran. Ulterior, cei nouă au primit acordul FBI pentru a-şi relua călătoria.
Deşi incidentul a fost calificat de autorităţi drept ?o neînţelegere?, compania a refuzat să-i îmbarce într-o altă cursă. Oamenii susţin că au fost debarcaţi din avion din cauza faptului că sunt musulmani.
Antena 3