O soră vitregă a preşedintelui, Auma (FOTO articol), a fost prezentă pe pista aeroportului internaţional din Nairobi pentru a-l întâmpina la coborârea din avion alături de numeroase oficialităţi kenyene.
Barack Obama, la prima vizită în Kenya după ce a câștigat alegerile pentru Casa Albă în 2009, s-a deplasat apoi la hotel, unde era așteptat de restul familiei pentru un dineu.
Printre aceştia s-a aflat şi Mama Sarah, capul familiei, cu care președintele nu are legături de sânge, dar o consideră ca fiind "bunica" sa.
Barack Obama s-a născut în Hawaii dintr-o mamă americană și un tată kenyan, Barack Obama Senior, pe care l-a cunoscut foarte puțin, cuplul despărţindu-se când el avea doi ani.
Barack Obama Senior, decedat într-un accident de mașină la Nairobi, la vârsta de 46 de ani, lucra înainte de acest sfârșit brutal în cadrul guvernului condus de Jomo Kenyatta, părintele independenței smulse de Kenya britanicilor în 1963, și de actualul șef al statului, Uhuru Kenyatta.
În programul vizitei nu este prevăzută deplasarea în satul unde tatăl său a crescut și a fost înmormântat, Kogelo, situat în estul Kenyei.