Theodor Ţinică, 34 de ani, a fost printre primii care au spus da.
„Aveam foarte mulţi pacienţi în România, cel mai mic avea două zile, cel mai în vârstă – peste 90 de ani”, a afirmat Ţinică, potrivit Libertatea.
Medicul român va începe munca aici din martie, după finalizarea etapei birocratice a angajării. La Iaşi, Ţinică a predat la o şcoală postliceală sanitară şi lucra la cabinetul medicului de familie Anca Deleanu. În Franţa, Ţinică va primi un salariu net de 5.300 de euro pe lună. Pe lângă salariu, autorităţile din Montlucon – Cher le oferă medicilor şi câte o primă de instalare de 10.000 de euro, care le va fi virată în două tranşe, condiţia fiind ca beneficiarii să lucreze cel puţin cinci ani în zonă. De asemenea, nou-veniţii vor fi ajutaţi de autorităţi să-şi găsească locuinţă, să ia legătura cu alţi medici din zonă, să caute un loc de muncă pentru soţ sau soţie.
„Mi-a plăcut Montlucon, e liniştit şi curat. Oamenii sunt politicoşi. Pe deasupra, are multe locuri unde aş putea practica sportul meu preferat, marşul”, mai spune Ținică.