Sorin Ursuț, în vârstă de 48 de ani, este un şofer român de TIR care lucrează în orașul Adda, din Italia. Acesta a primit titlul de cetățean de onoare după ce a salvat de la moarte doi copii, la diferenţă de zece ani, în aceelaşi loc.
Totul a început în anul 2010, atunci când Sorin, aflat în timpul său liber, era pe malul râului Adda la pescuit. La un moment dat, un băieţel a ajuns în apele râului şi a fost la un pas să se înece.
Românul a sărit în apă şi a reuşit să îl saveze pe băiat de la moarte, chiar sub privirile îngrozite ale tatălui micuţului.
Pe 22 iunie 2020, Sorin se afla în aceași zonă a râului Adda când a observat cum o fetiță de 10 ani, care se plimba împreună cu tatăl său, a alunecat în apă.
Românul nu ezitat nicio clipă și s-a aruncat în apă ca s-o salveze pe fată și pe tatăl acesteia, care, deși a încercat cu disperare să o salveze pe copilă, a fost luat de curenții puternici ai râului.
Şofer român de TIR, înger păzitor pentru doi copii în Italia
Şoferul român de TIR a reuşit să o salveze pe fetiţă, însă, din păcate, nu a putut să facă acelaşi lucru şi pentru tatăl copilei. Trupul neînsuflețit a bărbatului a fost găsit abia a doua zi, la 2 km distanță de locul tragediei.
Românul a povestit cât de traumatizant a fost pentru el să-l privească pe tatăl fetiței cum dispare în apele învolburate ale râului fără ca el să mai aibă forța necesară să mai facă ceva.
"Nu le voi uita niciodată privirile și țipetele. Fiica era disperată: mi-a cerut să o duc în vârful dealului, să-l văd pe tatăl său înecându-se. Mi-a smuls inima din piept", mărturisește Sorin.
În urma acestor două întâmplări care l-au încercat din greu, autoritățile din Italia l-au numit "îngerul râului Adda", iar administrația orașului i-a răsplătit gesturile de eroism cu distincția Airone doro oferită cetățenilor cu merite deosebite în comunitate.