Antena 3 CNN Externe Diaspora Românul răpit, de NEGĂSIT. Autorităţile din Burkina Faso, Niger şi Mali continuă căutările, dar nu au găsit niciun indiciu

Românul răpit, de NEGĂSIT. Autorităţile din Burkina Faso, Niger şi Mali continuă căutările, dar nu au găsit niciun indiciu

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 08:58 07 Apr 2015 Modificat la 08:58 07 Apr 2015
tapit.jpg
Foto: www.aaawhere.com
Operaţiunile pentru găsirea ostaticului român bat pasul pe loc. Autorităţile din Burkina Faso, din Niger şi Mali continuă căutările, dar nu au găsit niciun indiciu. 
 
Echipele de căutare sunt ajutate şi de militarii francezi care au baza în Ciad. Atacul nu a fost revendicat nici până acum. 
 
Maşina de teren în care se afla românul a fost filmată imediat după incident de o echipă a unui post local de televiziune. Geamurile sunt sparte, iar caroseria este ciuruită de gloanţe. În interior, urmele de sânge arată cât de violent a fost atacul. 
 
Sâmbătă, în jurul orelor prânzului, românul se afla în patrulă, alături de şofer şi de un jandarm din Burkina Faso, la mina de mangan unde lucra ca ofiţer de securitate. 
 
Un comando de bărbaţi înarmaţi a deschis focul.
 
Armata şi Guvernul din Burkina Faso au instituit mai multe centre de criză, iar forţele de securitate verifică toate vehiculele ce tranzitează nordul ţării. 
 
Guvernul statului african a trimis în zonă jandarmi şi soldaţi, inclusiv trupe de elită. Şi ţara vecină, Mali, şi-a trimis soldaţi la graniţă, să participe la operaţiune, dar căutările nu au dat rezultat până acum. Românul e primul străin luat ostatic în această ţară. 
 
Atacul nu a fost, încă, revendicat. Presa locală ia în calcul mai multe ipoteze. Ar putea fi rebeli tuaregi, afiliaţi al-Qaeda. Ar putea fi vorba şi despre Mişcarea pentru Unicitatea lui Allah şi Jihad în Africa de Vest. Gruparea, care s-a desprins în 2011 din al-Qaeda Magreb, are bazele în Mali şi e responsabilă pentru multe atacuri teroriste, dar şi pentru răpirea unor cetăţeni străini

×
Etichete: Burkina Faso
x close