Un bărbat italian de 34 de ani, Andrea Gioacchini, a fost împușcat mortal în cap în plină stradă, în această dimineață de 10 ianuarie 2019, în jurul orei 8:50, iar concubina sa, o femeie româncă, a fost rănită și ea de un glonț în zona bazinului.
Din cele relatate de rotalianul.com, asasinatul a avut loc în cartierul Magliana din Roma, chiar în fața grădiniței „Mais e Girasole”, unde victima se pare că și-a lăsat copii. Când s-a urcat înapoi în mașina sa, unde se pare că îl aștepta concubina româncă, un bărbat pe un scuter și cu fața acoperită s-a apropiat de el și a tras mai multe focuri de armă spre capul lui Gioacchini, unul dintre gloanțe atingând-o și pe femeia româncă.
Asasinul a fugit apoi la bordul scuterului, lăsându-i pe cei doi în condiții foarte grave. Internați în spital, Andrea Gioacchini, a cărui stare de sănătate a fost critică de la bun început, a decedat după câteva ore, în timp ce femeia româncă se află încă sub atenția medicilor.
Autoritățile din Roma sunt acum pe urmele asasinului, fiind organizate căutări chiar și cu elicopterele.