Un român a fost ucis în Italia, pe motiv că ar fi făcut zgomot. Bărbatul a fost omorât în bătaie, dar agresorii au încercat să-i păcălească pe anchetatori, ca moartea să pară că ar fi fost un accident. Doi români au fost însă arestați pentru crimă. Constantin Bădălău a murit pe 4 martie, în localitatea Cisterna di Latina iar, la prima vedere, moartea a părut un accident. Cadavrul, care avea o rană pe față, indica faptul că victima s-a îmbătat și a căzut.
Dan Puiu, în vârstă de 38 de ani, și Madalin Bogdan, în vârstă de 19 ani, trebuie însă să răspundă pentru uciderea lui Costantin Bădălău, care a avut loc acum trei săptămâni.
Poliția a intervenit fiind chemată de personalul medical, având în vedere vânătăile evidente pe fața victimei. Investigațiile s-au axat pe cercul restrâns de prietenii cu care victima trăia și mai ales pe cei patru conviețuitori ai camerei, unde a fost găsit și corpul, scrie Gazeta Românească.