Antena 3 CNN Externe Diaspora Un român a băut o ladă cu bere ca să "dea afară" vaccinul. Nu voia să facă test, ca "să-i slăbească creierul"

Un român a băut o ladă cu bere ca să "dea afară" vaccinul. Nu voia să facă test, ca "să-i slăbească creierul"

Milena Niță
<1 minut de citit Publicat la 13:00 27 Oct 2021 Modificat la 13:00 27 Oct 2021
roman bea lada bere eliminare vaccin covid
Un român a băut o ladă cu bere ca să "dea afară" vaccinul. Nu voia să facă test, ca "să-i slăbească creierul" Sursa foto: pixabay.com

Apoi, pacientul s-a simțit amețit, dar nu l-a crezut pe medic că nu din cauza vaccinului, ci a alcoolului.

"Azi am vorbit cu un pacient care era foarte împotriva vaccinului. 

Știa pe de rost tot punctajul: control, moarte, experiment, virusul nu există, știți voi. 

Azi mi-a spus că s-a vaccinat fiindcă trebuia să plece într-o delegație în străinătate și nu voia "să-i bage ăia bețe în nas și să-i slăbească creierul". 

Apoi mi-a spus că după vaccin s-a dus acasă și a băut o ladă de bere ca să "dea vaccinul afară"! Și că după aia s-a "simțit amețit" din cauza "drăciei ăleia", scrie medicul Laura Ghibu, pe pagina sa de Facebook.

Medicul a încercat să-i explice persoanei respective că vaccinul nu poate fi "dat afară cu bere" și că amețeala depinde cu cea mai mare probabilitate de cantitatea de alcool pe care o avea în sânge: "Nu m-a crezut. Oricum l-am felicitat pentru alegere".

Întrebată în comentarii dacă pacientul era român, Laura Ghibu răspunde afirmativ.

×
Etichete: bere vaccin laura ghibu
x close