Povestea impresionantă a româncei șofer de autobuz în Italia: "Este o responsabilitate mare. Am decis să încerc"

Floarea Ana a absolvit Facultatea de Economie, Turism și Servicii din cadrul Academiei de Studii Economice din București, în anul 2006, şi a lucrat în România la Inspectoratul Școlar, apoi în câteva firme private. A activat, de asemenea, la Ansamblul artistic-profesional „Baladele Deltei” din orașul natal, Tulcea, potrivit IGV.

A fost activă în domeniul socio-cultural și a făcut voluntariat. Cunoaște mai multe limbi străine, inclusiv engleză, franceză și ucraineană.

Floarea Ana Bulgaru a venit în Italia în 2010, este căsătorită și are două fiice

Citeşte şi: Un român a fost împuşcat în faţă de soţul amantei, în Belgia: "Glonțul i-a trecut prin obraz și s-a zdrobit în maxilar!” | Pedeapsa pe care riscă să o ispăşească agresorul

"Când am ajuns în Italia, trebuie să recunosc că mi-a fost greu să găsesc un echilibru între viața familială și cea profesională. Doar după ani, odată cu creșterea fiicelor noastre, am decis să mă reinventez, schimbându-mi complet profilul și direcția profesională”, a mărturisit șoferița, care a venit în Italia ca să-l urmeze pe soțul său, aflat deja acolo pentru muncă.

A început să lucreze la TPL Linea din Savina în ianuarie 2023, după ce a câștigat un concurs.

‹ ›

"La început am lucrat pentru o firmă privată de transport, dar când a am aflat că se organizează concurs pentru TPL Linea am decis să particip și în final a mers bine.

Citeşte şi: Povestea emoționantă a "Îngerului Pasajului", românul care a devenit erou în Italia, dar care nu are un acoperiș deasupra capului

Când eram mică, la gimnaziu, am participat la un concurs național de muzică pentru pace în lume. Îmi amintesc că visam să trăiesc într-o lume cu alți copii, din alte culturi, în pace și armonie”, a mărturisit şoferiţa, care lucrează în special în zona Val Bormida și în transportul școlar, având contact direct cu copiii.

Un prieten i-a sugerat să conducă autobuze școlare

"La început m-am gândit să devin șofer de camion, dar apoi un prieten, fost șofer la TPL, m-a sfătuit să încerc cu autobuzele, deoarece se căutau șoferi pentru autobuzele școlare. Obișnuită să lucrez cu copiii și tinerii, am decis să încerc, atingând obiectivul cu mare satisfacție”, mai spune românca.

Floarea Ana a fost lovită de o mașină în copilărie și a avut coșmaruri timp de mulți ani. Cu toate acestea, a învățat să conducă și a dezvoltat o pasiune pentru meseria de șofer:

"Am fost lovită de o mașină, pe trecerea de pietoni, când eram în clasa întâi. Până la 20 de ani am avut coșmaruri… Mi-am dat seama că dacă nu aș fi depășit singură fricile mele, nimeni nu ar fi făcut-o pentru mine.

Astfel, după un an de universitate, mi-am luat permisul de conducere și am învins anumite temeri tocmai prin condus, de care m-am pasionat imediat. Când eram mică, tatăl meu, comandant de navă la poliție, m-a învățat să conduc navele pe Dunăre, o emoție unică și specială întotdeauna în inima mea", a povestit românca, potrivit Rotalianul.ro.

Citeşte şi: Un parc pentru copii din Italia va purta numele unei fetiţe românce moarte: "Un înger cu o inimă dulce și un zâmbet plin de iubire"

"Conducerea unui autobuz necesită multă atenție"

"A fi șofer al unui mijloc de transport public necesită multă atenție și energie. Contactul cu oamenii este foarte important și necesită abilități de gestionare a situațiilor. Dar, în final, așa cum spunea tatăl meu: ‘Camera este mică, dragostea este mare, de aceea cel mai important lucru este să pui dragoste în tot ceea ce faci”, a transmis românca noastră.

Gândurile ei se îndreaptă către tatăl său drag, care a decedat recent: "A fost chiar el cel care mi-a transmis pasiunea pentru condus.”

Citeşte şi: "Vreau să-i mulțumesc din suflet". O poștăriță a salvat un câine de la moarte, după ce a lăsat un mesaj pe camera de supraveghere

"Schimbarea jobului a fost cu siguranță dificilă, dar trebuie să ne adaptăm la noile provocări. Pentru asta, vreau să le mulțumesc colegilor mei de la TPL Linea, care au fost foarte deschiși să-mi explice aspecte tehnico-profesionale pe care nu le cunoșteam. A avea o echipă alături este esențial. În cadrul companiei, am întâlnit oameni extraordinari, nu doar la nivel profesional, dar și uman. Când tatăl meu a decedat, au fost alături de mine și m-au susținut într-o perioadă foarte delicată…”