Antena 3 CNN Externe Diaspora În plină pandemie, peste 23.000 de persoane, români şi străini, au intrat în ţară într-o singură zi

În plină pandemie, peste 23.000 de persoane, români şi străini, au intrat în ţară într-o singură zi

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 10:44 10 Apr 2020 Modificat la 10:44 10 Apr 2020
o_1e5hgnquk14rf11jb1gpr1slfdcqb.jpg
Sursa foto: Hepta

În punctele de trecere, poliţiştii de frontieră au constatat au dat amenzi de 4.600 de lei, după ce au constatat opt infracţiuni şi opt contravenţii făcute şi de cetăţeni români, şi de străini.

"În ultimele 24 de ore, prin punctele de frontieră au trecut aproximativ 23.200 persoane, cetățeni români și străini, şi peste 16.500 mijloace de transport. 

Pe sensul de intrare au fost aproximativ 11.900 persoane cu 9.900 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 11.300 persoane cu 6.600 mijloace de transport.

În această perioadă, dispozitivul de supraveghere şi control al frontierei de stat este suplimentat, atât în punctele de trecere a frontierei, cât și pe fâșia de frontieră. Zilnic, aproximativ 4.400 de polițiști de frontieră sunt la datorie, mare parte dintre ei în punctele de frontieră la controlul documentelor.

În acelaşi interval de timp, la frontiera cu Ungaria s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control aproximativ 11.600 de persoane şi 9.600 de mijloace de transport, din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 8.100 de persoane cu 6.700 mijloace de transport.

Formalitățile de frontieră necesită un timp mai mare de procesare ca urmare a faptului că pe lângă controlul specific la intrarea în țară, persoanele sunt preluate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere și efectuarea controlului epidemiologic.

După încheierea formalităților și stabilirea măsurile dispuse de către personalul medical aflat în punct, mașinile sunt preluate de către echipaje de poliţie şi jandarmi pentru a fi conduse spre locațiile stabilite pentru carantinare  sau  pentru  autoizolare.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

În zonele de competenţă - punctele de trecere şi  "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat:

- 16 fapte ilegale (8 infracţiuni şi 8 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;

- au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 2.700 lei;

- valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 4.600 lei.

- nu s-a permis intrarea în ţară a patru cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi nu a existat niciun cetăţean român căruia să nu i se permită ieşirea din diferite motive legale", se arată în comunicatul remis presei vineri.
 

×
Etichete: diaspora coronavirus
x close