Antena 3 CNN Externe Diaspora O româncă bogată a murit în Franța, dar moştenitorii sunt căutați în România

O româncă bogată a murit în Franța, dar moştenitorii sunt căutați în România

<1 minut de citit Publicat la 18:14 09 Dec 2016 Modificat la 18:14 09 Dec 2016
euro-163475_960_720.jpg

Elena Popescu, o arhitectă celebră în Paris, a murit la 102 ani, cu regretul că nu şi-a găsit strănepoţii din Constanţa, deși, spre finalul vieţii, a încercat să ia legătura cu strănepoţii ei de la malul mării.

Elena Popescu a avut doi fraţi şi mai mulţi nepoţi şi strănepoţi, iar acum un preot şi o prietenă scriitoare, care au îngrijit-o în ultimele luni de viaţă, vor să îi împlinească visul și îi caută urmaşii, potrivit observator.tv.

Totuși, posibilii moştenitori ai arhitectei ar trebui să se grăbească, pentru că legislaţia franceză prevede că în lipsa unei revendicări din partea rudelor, bunurile vor reveni statului francez.

Viaţa Elenei Popescu a fost una demnă de un roman. A studiat Arhitectura în Bucureşti, a fugit din România în 1948. A trecut ilegal graniţa în Iugoslavia, apoi a petrecut următorii doi ani într-un lagăr. A reuşit, în cele din urmă, să ajungă la Paris, unde a locuit până la sfârşitul vieţii.

×
Etichete: arhitect paris
x close