Nicoleta Rotaru, o româncă de 39 de ani stabilită în Italia, a fost găsită moartă în casa ei din Abano Terme, în urmă cu un an. Inițial, aproape toată lumea, inclusiv anchetatorii, au crezut că s-a sinucis. Dar după aproape un an telefonul ei avea să dezvăluie detalii șocante din viața ei, iar evenimentele au luat o altă turnură.
Nicoleta Rotaru a fost găsită moartă pe data de 2 august, iar decesul a fost considerat sinucidere mai multe luni. Totuși, ancheta a scos la lumină câteva detalii suspecte, astfel că au fost făcute investigații amănunțite. Astfel, în telefonul mobil al femeii s-au descoperit mai multe dovezi cu privire la abuzurile fizice și verbale la care a fost supusă de către fostul soț, Erik Zorzi. După ce au fost analizate mai multe înregistrări, bărbatul a fost acuzat de omor și arestat, potrivit fanpage.it.
După moartea Nicoletei, telefonul a fost ridicat de către carabinieri, dar timp de aproape șapte luni conținutul acestuia nu a fost analizat. Anchetatorii erau aproape convinși că femeia s-a sinucis, însă avocatele familiei Nicoletei, Roberta Cerchiario și Tatiana Vija, au susținut că aceasta a fost ucisă și că în telefon s-ar afla probe care să le susțină afirmațiile.
În telefon au fost descoperite peste 1.000 de înregistrări audio care documentează abuzurile incredibile la care a fost supusă femeia de către fostul soț, una dintre ele fiind făcută chiar în noaptea morții acesteia. În această înregistrare, Nicoleta îl implora pe Erik să se oprească, pe fundal fiind auzite zgomotele specifice unei confruntări fizice. Înregistrarea durează câteva ore și a surprins momentul morții și chiar intervenția carabinierilor.
În dimineața de 2 august 2023, Erik Zorzi a sunat la poliție și a spus că este îngrijorat pentru că soția lui s-a încuiat în baie și amenință că se sinucide.
La un an după aceste evenimente, în lumina noilor probe, bărbatul a fost arestat sub acuzația de crimă.
Anchetatorii au stabilit că în noaptea respectivă cei doi s-au certat. Inițial, bărbatul și-a insultat fosta soție, însă aceasta nu a răspuns provocărilor. La un moment dat, el a atacat-o în timp ce acesta stătea întinsă în pat și a sugrumat-o cu cureaua pantalonilor.
Ulterior, Erik ar fi aranjat toată scena ca să pară că a fost vorba de sinucidere. Însă bărbatul nu și-a dat seama că totul a fost înregistrat pe telefon.
Potrivit anchetatorilor, telefonul a înregistrat și agonia de aproape zece minute a femeii. În acest timp, bărbatul „o roagă să moară mai repede, să se grăbească”, a spus judecătorul care a emis mandatul de arestare.
„Odată ce femeia a încetat să mai respire, se aud zgomote care indică clar că trupul ei a fost mutat din pat și dus în baie”, se mai spune în documentul de arestare.
Celelalte înregistrări arată clar că Nicoleta era abuzată fizic și psihic zilnic de Erik.
Se pare că Nicoleta a intenționat să-și reclame soțul și apoi să plece de acasă împreună cu fiicele ei, însă îi era teamă că Zorzi se va răzbuna. Colegii ei de serviciu îi știau situația, iar mărturiile lor au ajutat la descoperirea adevărului.
După moartea Nicoletei, Erik Zorzi a jucat rolul de soț îndurerat și chiar s-a dus la locul ei de muncă pentru a-i încasa ultimul salariu.