Un român a ajuns după gratii după o eroare a sistemului de indentificare bazat pe inteligenţa artificială. Bărbatul a fost ridicat de poliţie chiar de la locul de muncă şi dus în celulă sub acuzaţia că a jefuit un magazin de bijuterii. Ulterior, poliţia a făcut mai multe verificări şi şi-a dat seama de eroare, iar românul a fost eliberat.
Un roman în vârstă de 44 de ani care lucrează ca zidar la Roma, în Italia a fost săltat de carabinieri chiar de la locul său de muncă, a fost arestat şi dus la închisoarea de maximă siguranţă în baza unui mandat de arestare internaţional.
Conform Openonline Autorităţile elveţiene îl considerau principalul suspect în două jafuri comise în Elveţia în lunile iunie şi iulie anul acesta. Românul le-a spus carabinierilor că nu are nicio legătură cu faptele şi că nici nu îl cunoaşte pe presupusul complice cu care era acuzat că ar fi comis cele două fapte.
După ce românul a petrecut 24 de ore în închisoare cu teama că ar putea fi extrădat în Elveţia, în final situaţia s-a lămurit că românul nu avea nicio legătură cu faptele şi că ar fi fost de fapt o eroare a sistemului de inteligenţă artificială din Elveţia care îl identificase în mod greşit pe român după imaginile de pe camerele de suraveghere.
Astfel ordinul de arestare a fost revocat, iar autorităţile au justificat situaţia, că arestarea avusese loc din cauza unei erori administrative, deşi zidarul român îşi desfăşura liniştit activitatea la sute de kilometri distanţă de locul infracţiunilor.