În videoclip, ea a spus: „Anul trecut mi-am dat seama că există 800.000 de români în Marea Britanie și niciun consilier județean român. Așa că m-am gândit că iată o idee că voi candida la alegeri.
„Nu mă așteptam, dar astăzi am devenit primul consilier județean din România!”
Peste 200 dintre comentariile primite după anunțarea victoriei erau xenofobe: "Este timpul să vă duceți cu toții acasă și să vă conduceți propria țară"
Dar nu toți urmăritorii ei erau la fel de dispuși să se bucure de o reprezentare politică echitabilă. După postarea videoclipului de 15 secunde, ea a spus că s-a trezit cu peste 600 de comentarii.
Aceasta a precizat că cel puțin 200 de comentarii au fost rasiste și xenofobe, iar unul a fost o amenințare cu o plângere oficială către Partidul Laburist.
„Ei bine, asta este total greșit! Este timpul să vă duceți cu toții acasă și să vă conduceți propria țară și să ne lăsați pe noi să ne conducem singuri țara .”, spunea unul dintre comentatori. „Nu ar trebui să aveți voie să votați, cu atât mai puțin să fiți consilieri.„, era o altă reacție.
Alexandra a precizat: „Nu sunt străină de comentariile rasiste și xenofobe, dar volumul acestora este imens. Mă întreb uneori, dacă un cetățean britanic ar deveni consilier în România, oare ar primi aceeași reacție pe rețelele de socializare.”
I love responding to public comments. So many xenophobic comments to choose from after the last video (but also lots of support so thank you!). This one is my favourite so going to share here on Twitter too. pic.twitter.com/FQEA3w1pwp
— Dr Alex (@alexandrabulat) May 8, 2021
Trei cetățeni români, aleși consilieri locali la alegerile din Anglia: ”Este un moment istoric! Munca grea abia începe acum!”
Cel puțin trei cetățeni români au fost aleși consilieri de comitat (județ) sau locali la alegerile din Marea Britanie din 6 mai 2021. În aceste alegeri au avut dreptul de a alege și a fi aleși cetățenii Uniunii Europene rezidenți în Regatul Unit.
Alexandra Bulat a fost aleasă consilier județean în Cambridgeshire din partea Partidului Laburist în circumscripția Abbey din orașul Cambridge. Aceasta s-a situat pe primul loc cu 41% înaintea candidatului Partidului Verzilor, potrivit rfi.ro.
Alegerea Alexandrei a coincis cu pierderea majorității în consiliu de către Partidul Conservator, ceea ce deschide posibilitatea formării unei noi majorități formate din Partidul Liberal Democrat, Partidul Laburist și patru independenți.
”Nu suntem aici doar ca să trăim și să muncim, vrem să fim implicați, să votăm și, de ce nu, să candidăm și să fim reprezentați în politică indiferent de preferințe”
"Unii candidați nu vor să vorbească cu alegătorii pe anumite subiecte, cu ar fi de pildă politica de imigrație. Eu vreau să vorbesc cu oamenii chiar dacă nu sunt de acord cu mine, să prezint o imagine mai bună a europenilor și a românilor, să avem o imagine mai pozitivă, pentru că să fim sinceri, românii nu au avut cea mai bună imagine, și din cauza tabloidelor care publică articole negative despre ei.
Sunt foarte bucuroasă că în sfârșit avem un român în politică. Nu suntem aici în Marea Britanie doar ca să trăim și să muncim, vrem să fim implicați, să votăm și, de ce nu, să candidăm și să fim reprezentați în politică indiferent de preferințe”, a declarat la RFI Alexandra, care are un doctorat în sociologie la University College London și un masterat la Universitatea Cambridge.
”Este un moment istoric! Munca grea abia începe acum!”
Un alt candidat al Partidului Laburist ales este Nicu Ion, care a câștigat 66% din voturi în circumscripția Elswick a consiliului municipal Newcastle, cel mai mare oraș din nord-estul Angliei cu peste 300.000 de locuitori. Aici Partidul Laburist are o majoritate confortabilă, cu 52 de consilieri din 78.
“Este oficial! Am fost ales consilier în circumscripția Elswick din Consiliul Municipal Newcastle City! E Masiv! Mulțumesc tuturor alegătorilor și susținătorilor! Este un moment istoric! Munca grea abia începe acum!” a postat pe pagina sa de Facebook Nicu Ion, profesor de matematică și student post-universitar la Universitatea Durham, etnic rom.
“ Îmi doresc ca de experiența mea să beneficieze persoanele vulnerabile și să fiu o voce pentru ele“
Angela Perescu-Boatwright a fost aleasă consilier local la Exmouth în comitatul Devon din sud-vestul Angliei, unde a candidat din partea Partidului Liberal Democrat, obținând 1035 de voturi față de cele 645 ale candidatului Partidului Conservator.
“Am fost invitată de către Partidul Liberal Democrat sa candidez pentru poziția de consilier la primăria orașului în care locuiesc, Exmouth și am fost onorată să accept invitația. Am fost copleșită de numărul de voturi și sunt fericită că am fost aleasă să reprezint și să susțin oamenii care m-au ales în consiliul local.
Pentru mine este important să susțin spiritul comunitar care există în acest oraș și îmi doresc ca de experiența mea să beneficieze persoanele vulnerabile și să fiu o voce pentru ele. Îmi doresc de asemenea să contribui la menținerea locurilor de frumusețe naturală de care ne bucurăm din plin în acest oraș.” a declarat Angela la RFI.