"Din păcate, mai sunt și alte elemente care au încercat să deturneze ceea ce s-a întâmplat în diaspora și cred că încearcă în continuare. Cred că nu o să le reușească, românii or să voteze toți cei care și-au dorit, chiar dacă sunt semnale că mulți doresc ca după ora 16,00 să vină la vot în străinătate, să blocheze secțiile", a declarat Constantin.
El s-a pronunțat în favoarea asigurării dreptului de vot pentru toți cetățenii români, indiferent dacă se află în țară sau în străinătate.
"Cu toții ne dorim ca toți români, indiferent unde sunt, să voteze. Este un drept constituțional, pe care și l-au câștigat în 1989 și vreau să și-l exercite cât mai mulți dintre aceștia. (...) Cred că vor vota toți care vor fi în fața secțiilor în această zi și vom avea un președinte mai mult decât legitim după această seară", a spus vicepremierul.
Daniel Constantin a votat duminică, împreună cu soția, la o secție din zona centrală a municipiului Pitești.