Antena 3 CNN Externe Diaspora va vota cu cartela pe Internet

Diaspora va vota cu cartela pe Internet

Diaspora va vota cu cartela pe Internet
15 Iun 2007   •   13:44

Românii din străinătate şi-ar putea exprima votul la viitoarele alegeri pe baza unor cartele electronice, în orice colţ de lume s-ar afla, dacă parlamentarii vor adopta un proiect legislativ iniţiat de deputaţii PD Ioan Oltean, Augustin Zegrean şi Daniel Buda. Proiectul a fost înregistrat zilele trecute la Camera Deputaţilor. 'Este o lege importantă. Dacă ea se va adopta, şi nu cred că sunt motive ca ea să nu se adopte, nu vom mai avea situaţii în care cetăţeni români să fie bătuţi de poliţie la Madrid sau prin alte părţi ale lumii pentru că vor să-şi exercite dreptul de vot', a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, deputatul PD Augustin Zegrean.

Sistemul se bazează pe un program informatic creat de un profesor român, care este utilizat, la ora actuală, în alte două ţări. Partea logistică ar reveni Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, iar românii din străinătate pot cere aceste cartele electronice de la Autoritatea electorală.

'Am văzut cum funcţionează programul, este sigur, este simplu şi îi dă posibilitatea oricărui român oriunde s-ar afla să-şi exercite dreptul de vot. Singura condiţie este să aibă la dispoziţie un calculator conectat la internet', a menţionat Zegrean.

Rompres

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close