Antena 3 CNN Externe Diamant uriaş descoperit în Africa

Diamant uriaş descoperit în Africa

<1 minut de citit Publicat la 23:45 21 Sep 2008 Modificat la 23:45 21 Sep 2008
Diamant uriaş descoperit în Africa
O companie minieră susţine că a descoperit un diamant uriaş, care ar putea deveni după şlefuire cel mai mare din istorie. Piatra preţioasă are 478 de carate a fost descoperită în Africa săptămâna aceasta. Un diamant de o mărime similară, descoperit în aceeaşi mină, a fost evaluat recent la 12 milioane de dolari.

Examinarea iniţială a specialiştilor Gem Diamonds a arătat că piatra nu are defecţiuni şi ar putea deveni prin prelucrare un diamant rotund de 150 de carate. Valoarea acestuia se ridică la zeci de milioane de dolari. Compania spune că piatra valorează mai mult pentru că este rotundă şi are o claritate mult mai mare.

"Examinările preliminare ale acestui diamant remarcabil indică faptul că va deţine un record pentru dimensiune, culoare şi transparenţă", a declarat într-un comunicat Clifford Elphick, directorul executiv Gem Diamonds.

Noul diamant va depăşi recordul deţinut de Kohinoor, aparţinând Casei Regale britanice, care are 105 carate.

Cel mai mare diamant descoperit vreodată avea 3.106 carate în varianta neprelucrată şi a fost găsit în 1905.



Sursa foto: telegraph.co.uk, foxnews.com

Antena 3

×
Etichete: africa
x close