Angajatul Twitter care i-a închis pentru 11 minute contul președintelui american Donald Trump, în ultima sa zi de muncă, spune că a fost o greșeală.
„A fost cu siguranță o greșeală. Îmi cer scuze dacă am rănit pe cineva, nu a fost intenționat. Nu am făcut nicio infracțiuni, dar cu toate astea mă simt ca și cum aș fi Pablo Escobar”, a declarat Bahtiyar Duysak, pentru TechCrunch.com.
Acesta spune că în ultima sa zi de muncă la Twitter, cineva a formulat o plângere împotriva lui Trump, cum că ar fi încălcat regulile rețelei de socializare privind comentariile acide. Atunci, tânărul spune că a făcut câteva operațiuni pe calculator, care au dus la dezactivarea contului președintelui SUA, fără să-și dea seama. A realizat de abia când a ajuns acasa și a văzut la știri acest lucru.
„Eram obosit uneori, toată lumea face greșeli, nu am făcut nimic din ce nu eram autorizat să fac”, a mai spus tânărul.