Serviciul de informații al armatei ucrainene, GUR, a transmis un mesaj în limba coreeană pe Telegram, în care îi îndemnă să dezerteze pe soldații trimiși de Kim Jong Un să ajute Rusia pe front, relatează Agerpres, care citează agenția spaniolă EFE.
În prezent, acești soldați s-ar antrena în Rusia, înainte de a fi trimiși în luptă, precizează sursa citată.
"Ne adresăm soldaților Armatei Populare Coreene care au fost trimiși să ajute regimul Putin: nu ar trebui să muriți fără sens pe pământ străin", spune mesajul, care promite eventualilor dezertori că vor primi hrană și cazare în Ucraina, dacă reușesc să treacă liniile frontului.
Mesajul continuă amintind că "mii de soldați ruși au luat decizia corectă" şi așteaptă acum sfârșitul războiului în "bărăci confortabile, cu trei mese pe zi și asistență medicală".
"Lagărele de prizonieri de război din Ucraina sunt pregătite să accepte soldați de orice naționalitate, religie și ideologie", se mai spune în mesaj, care indică mai multe posibilități de contact prin telefon, Telegram şi Whatsapp.
Mesajul este însoțit de un clip video în care sunt prezentate rațiile de alimente și dormitoarele în care Ucraina îi ține pe prizonierii ruși.
Textul și imaginile au fost distribuite miercuri pe canalul Jochu Zhiti ("Vreau să trăiesc" în ucraineană şi rusă), prin care serviciile de informații militare ale Kievului discută cu potențiali dezertori şi colaboratori ruși.
De la începutul războiului, Kievul a popularizat mai multe cazuri de militari ruși care au dat curs proiectului Jochu Zhiti, coordonându-și dezertarea și predarea în mâinile autorităților ucrainene.
Potrivit informațiilor din surse sud-coreene, regimul de la Phenian a trimis deja 3.000 de soldați în Rusia, unde se antrenează pentru a se alătura trupelor Moscovei care luptă împotriva Ucrainei.
Conform datelor pe care guvernele de Seul și Kiev spun că le-au primit de la serviciile lor de informații, Coreea de Nord a decis să trimită până la 12.000 de soldați care se vor alătura armatei ruse pe frontul din Ucraina.