Insula Madeira. Un paradis înghiţit de ape. Oamenii au privit neputincioşi cum potopul face clădirile una cu pământul, mătură maşinile de pe stradă şi doboară copacii. Totul în numai câteva ore.
Capitala insulei, Funchal, nu mai are străzi, ci canale. Peste tot sunt numai şuvoaie violente de apă şi noroi. Numeroase clădiri au fost evacuate, cartiere întregi au rămas fără curent electric, iar aeroportul internaţional este închis.
Pe malul mării, nici vorbă de turişti. Mai multe hoteluri riscă să se prăbuşească, aşa că toţi oaspeţii au fost trimişi la adăpost.Rafalele de vânt de peste 100 de kilometri pe oră şi valurile agitate ale oceanului au amplificat dezastrul. În faţa tragediei, autorităţilor portugheze nu le rămâne decât să adune cadavrele.
Nu au fost identificate încă toate cadavrele. Însă, din ce se ştie până acum, printre victime nu sunt români.
Guvernul portughez a trimis pe insulă o navă militară cu ajutoare, însoţită de avioane şi elicoptere. Însă adevărata veste bună a venit de la meteorologi, care au anunţat că vremea se va îmbunătăţi în următoarele zile.
Observator