Oficialii bolivieni consideră că închiderea închisorii San Pedro din La Paz va pune capăt „traficului de droguri şi altor abuzuri” ale deţinuţilor.
Decizia de închidere a penitenciarului a venit după acuzaţiile că o fată de 12 ani a rămas însărcinată în urma violurilor repetate la care a fost supusă de tatăl său şi alţi prizonieri.
Victima se numără printre cele câteva sute de copii care nu au altă alternativă decât să trăiască în închisoare în timp ce rudele lor îşi ispăşesc pedepsele. Astfel, minorii se află zilnic în jurul unor criminali violenţi, violatori sau traficanţi de droguri.
Ramiro Llanos, şeful penitenciarelor, a precizat că, din data de 18 iulie, niciun deţinut nu va mai fi adus la închisoarea San Pedro, actualii prizonieri urmând să fie mutaţi în altă parte sau eliberaţi peste câţiva ani.
„Acel viol a fost picătura care a umplut paharul. Ne-am săturat de abuzurile comise în interiorul închisorii. Nu putem controla poliţia. Ei au ordine să oprească drogurile şi alcoolul la intrarea în închisoare, dar nu se vede vreun rezultat. Aşa că vom închide închisoarea cu totul”, a declarat Llanos pentru BBC.
Deţinuţii sunt însă nemulţumiţi de decizia autorităţilor, considerând că trebuie să fie ajutaţi să se integreze în societate.
Mai mult decât atât, Ever Quilche, purtătorul de cuvânt al deţinuţilor, a negat presupusul viol şi a declarat că fata de 12 ani este în regulă.
„Nu există nicio dovadă că fata a fost violată, maltratată sau atinsă. Suntem în aşteptarea rezultatelor testelor medicale, pentru a putea nega acuzaţia”, a spus Quilche.
„Am fost abandonaţi şi nu ştim ce o să facem în cazul în care închisoarea se va închide. Avem nevoie de locuri de muncă şi de educaţie, pentru ca astfel să ne putem integra în societate”, a adăugat reprezentantul deţinuţilor.
La acest moment, în închisoarea San Pedro sunt închişi peste 2.400 de deţinuţi, în condiţiile în care capacitatea maximă este de 600.