Antena 3 CNN Externe Deţinuţii de la Guantanamo au fost închişi în celule individuale, în urma unei revolte

Deţinuţii de la Guantanamo au fost închişi în celule individuale, în urma unei revolte

1 minut de citit Publicat la 11:53 14 Apr 2013 Modificat la 11:53 14 Apr 2013
Deţinuţii de la Guantanamo au fost închişi în celule individuale, în urma unei revolte
Foto: Agerpres/AP
Deţinuţii de la închisoarea Guantanamo, dintre care câteva zeci sunt în greva foamei, au fost separaţi sâmbătă în celule individuale după o revoltă care a determinat autorităţile să tragă cu gloanţe de cauciuc neletale, au anunţat autorităţile militare, citate de AFP.
   
Comandantul "a ordonat transferarea deţinuţilor din celule comune în unele individuale în tabăra 6 pentru a asigura sănătatea şi siguranţa acestor deţinuţi", a anunţat purtătorul de cuvânt al închisorii, Robert Durand, într-un comunicat.
   
"Această acţiune a fost adoptată ca răspuns la eforturile deţinuţilor de a limita capacitatea gărzilor de a-i supraveghea acoperind camerele de supraveghere, ferestrele şi pereţii de sticlă", a explicat el.
   
Gardienii au intervenit pentru a înlătura aceste obstacole, dar "unii deţinuţi au rezistat cu ajutorul unor arme improvizate, iar ca răspuns au fost trase patru gloanţe ?mai puţin letale?", a declarat el, fără a preciza tipul acestora.
   
"Gardienii sau deţinuţii nu au fost răniţi grav", potrivit aceleiaşi surse, care nu a oferit detalii.
   
Avocatul celor doi kuwaitieni aflaţi în greva foamei, locotenent-colonelul Barry Wingard, a deplâns folosirea forţei, într-un e-mail trimis AFP.
   
"Acţiunea responsabililor închisorii este exact inversul a ceea ce cred că ar fi trebuit făcut. Greva foamei ar fi fost încheiată astăzi" dacă exemplarele din Coran ale acestor bărbaţi nu ar fi fost răsfoite, a declarat el.
   
"Singurul lucru constant la Guantanamo este că forţa pare să sfideze întotdeauna logica şi bunul simţ", a scris avocatul, afirmând că speră într-o intervenţie a Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, singurul care are acces la taberele deţinuţilor.
   
Potrivit avocaţilor, majoritatea deţinuţilor din tabăra 6, unde se află 130 de persoane, sunt în greva foamei după o percheziţie, la începutul lui februarie, în cadrul căreia au fost examinate exemplare din Coran în mod inadecvat, perceput de ei drept o profanare. Potrivit Pentagonului, joi erau 43 de grevişti, de patru ori mai mulţi decât în urmă cu o lună, iar 11 erau alimentaţi forţat.
   
În total, închisoarea are 166 de deţinuţi, majoritatea aflaţi acolo de peste 11 ani fără a fi inculpaţi sau judecaţi, în timp ce Barack Obama nu şi-a respectat promisiunea de a închide acest centru de detenţie controversat din Cuba.

×
x close