Antena 3 CNN Externe Deși sunt în contraofensivă împotriva ucrainenilor, rușii evacuează noi localități din Kursk

Deși sunt în contraofensivă împotriva ucrainenilor, rușii evacuează noi localități din Kursk

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 17:14 16 Sep 2024 Modificat la 17:15 16 Sep 2024
soldat isi acopera urechile in timp ce artileria trage un foc
Contraofensiva rusească a început de o săptămână în Kursk. Foto: Hepta

Autorităţile ruse au ordonat, luni, evacuarea obligatorie a localităţilor situate în apropierea graniţei cu Ucraina din noi districte ale provinciei Kursk, în plus faţă de cele deja evacuate. Aceste evacuări au loc în ciuda contra-ofensivei rusești prin care statul agresor spera să-și recupereze teritoriul.

„Pe baza informaţiilor operaţionale, pentru asigurarea securităţii, Statul Major regional a decis evacuarea obligatorie a localităţilor din districtele Rilski şi Homutovski situate într-o zonă de până la 15 kilometri de frontiera cu Ucraina”, a transmis guvernatorul provinciei Kursk, Alexei Smirnov.

Aproximativ 150.000 de localnici au fost evacuaţi până în prezent din această provincie.

Armata rusă a susţinut, luni, că a recăpătat controlul asupra a încă două localităţi ale acestei provincii, una fiind satul Borki, la aproximativ 14 kilometri sud-est de Sudja, oraş devenit principala redută ucraineană în Kursk.

Conform guvernului de la Kiev, armata ucraineană a ocupat 100 de localităţi pe o rază de aproximativ 30 de kilometri de frontiera ruso-ucraineană.

Cealaltă localitate despre care armata rusă susţine că a recuperat-o este satul Uspenovka, aflat chiar la graniţa cu Ucraina, la sud de oraşul Snagost, un avanpost ucrainean fortificat de trupele ucrainene şi recucerit săptămâna trecută de trupele ruse.

Acestea din urmă au lansat, săptămâna trecută, o contraofensivă în încercarea de a expulza trupele ucrainene din provincia Kursk. Ministerul rus al apărării afirmă că a recăpătat, până în prezent, controlul asupra a 12 localităţi în Kursk. Însă armata ucraineană lansează contra-atacuri pentru a împiedica trupele ruse să creeze o fâşie de securitate la graniţă.

Unii comentatori estimează că Rusia are nevoie să desfăşoare în Kursk mai multe forţe dacă doreşte să recâştige acolo teritoriul căzut sub control ucrainean, comandamentul rus fiind încă reticent să mute semnificativ trupe de pe frontul din estul Ucrainei, unde trupele ruse continuă să înainteze lent.

×
x close