Antena 3 CNN Externe Descoperirea de 250 de milioane de euro făcută în Fâşia Gaza

Descoperirea de 250 de milioane de euro făcută în Fâşia Gaza

1 minut de citit Publicat la 19:07 12 Feb 2014 Modificat la 19:07 12 Feb 2014
Descoperirea de 250 de milioane de euro făcută în Fâşia Gaza
Foto: wikipedia.org
O statuie a zeului Apollo, estimată la 250 de milioane de euro, a fost descoperită de pescari, în largul Mării Mediterane, în apropiere de Fâşia Gaza.

Guvernul Hamas, aflat la putere în regiune, doreşte colaborarea cu o echipă de experţi internaţionali în arheologie, mai ales francezi, pentru a afla detalii despre statuia din bronz a zeului grec Apollo, relatează AFP.

Statuia cântăreşte aproximativ 450 de kilograme şi ar putea avea o valoare estimată de 250 de milioane de euro.

"Efectuăm investigaţii pentru a cunoaşte toate detaliile în legătură cu această statuie şi originea sa", a declarat pentru AFP vicepremierul guvernului Hamas, Ziad al-Zaza.

"La capătul cercetărilor, statuia va fi predată Ministerului Turismului şi Antichităţilor, care va stabili contacte, prin intermediul guvernului, cu părţile internaţionale interesate, mai ales Franţa, una dintre ţările cele mai ataşate de antichităţi", a precizat Ziad al-Zaza.

Ministrul adjunct din Ministerul Turismului şi Antichităţilor, Mohammad Khalla, a precizat că "statuia ar putea fi împrumutată unui celebru muzeu francez sau britanic, ceea ce ar putea duce la contacte între guvernul din Gaza şi guvernele străine".

Statele din Uniunea Europeană, printre care şi Franţa, se abţin de la orice legătură oficială cu gruparea islamistă Hamas, considerată de Uniunea Europeană şi Statele Unite drept "o organizaţie teroristă".

×
Etichete: Hamas Fasia Gaza
x close