Premierul slovac Robert Fico s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Kremlin
Publicat acum 6 ore si 42 minute
Șase albanezi au fost descoperiți aproape congelați într-un TIR condus de un șofer român, pe o șosea din Anglia. Oamenii au fost găsiți în urma unui control al Poliției.
Șoferul, originar din Satu Mare, le-a declarant autorităților că a staționat în Franța, apoi și-a continuat drumul spre Marea Britanie, scrie PresaSM.
Bărbatul conducea un TIR cu o remorcă frigorifică în care transporta produse congelate. În urma controlului efectuat de polițiști, aceștia au descoperit șase persoane, aproape congelate, în remorcă. Imigranții petrecuseă câteva ore bune la o temperature de – 25 de grade.