Antena 3 CNN Externe Descoperire ŞOCANTĂ la Fukushima. Niciun muncitor NU se mai poate apropia

Descoperire ŞOCANTĂ la Fukushima. Niciun muncitor NU se mai poate apropia

O.P.
1 minut de citit Publicat la 09:45 20 Aug 2013 Modificat la 09:45 20 Aug 2013
Descoperire ŞOCANTĂ la Fukushima. Niciun muncitor NU se mai poate apropia
Bălţi cu apă extrem de radioactivă au fost descoperite în apropierea rezervoarelor de stocare a lichidului contaminat la centrala nucleară japoneză avariată de la Fukushima, au anunţat compania de electricitate Tokio Electric Power (Tepco) şi Autoritatea de reglementare nucleară, potrivit AFP.

Radioactivitatea măsurată la 50 de cm deasupra acestor bălţi era de circa 100 milisieverţi pe oră, un nivel foarte ridicat care îi împiedică pe lucrători să se apropie prea mult de ele, a precizat aceeaşi sursă.

Un angajat al Tepco, grupul care administrează centrala devastată de tsunami în 11 martie 2011, a descoperit luni, în jurul 09h50 (00h50 GMT) că apa se scurgea printr-o valvă şi că se formaseră bălţi.

Această apă provine din unul dintre numeroasele rezervoare de stocare şi scurgerea continuă marţi dimineaţa, potrivit Tepco, care a afirmat totuşi că apa contaminată nu s-a scurs în Oceanul Pacific.

Un mic zid amplasat în jurul rezervoarelor de apă este destinat să oprească lichidul în caz de scurgeri. Totuşi, s-ar putea ca unele valve să fi fost lăsate deschise, permiţând astfel apei radioactive să se scurgă pe acolo, de unde şi apariţia bălţilor în afara acestui spaţiu închis.

Autoritatea de reglementare nucleară situează acest ultim incident la nivelul 1 al scalei internaţionale a evenimentelor nucleare (Ines, de la 0 la 7), ceea ce corespunde unei 'anomalii'. Ea nu a constatat totuşi vreo schimbare în nivelul de radioactivitate la o anume distanţă de bălţi.

'Am ordonat Tepco să cerceteze care este rezervorul aflat la originea scurgerii pentru a o bloca', a indicat autoritatea.

Tepco a început să pompeze aceste bălţi luni, la 19h00 (10h00 GMT), în ritm de 1 mc/oră.

Gestionarea apei radioactive (stocată în sute de cisterne enorme amplasate special în diferite locuri ale sitului) constituie una dintre problemele cele mai acute ale Tepco. Acest lichid provine în mare parte din sistemul de răcire indispensabil al reactoarelor.

×
x close