Cel puţin 117 cadavre ale unor imigranţi au fost descoperite pe o plajă din oraşului Zuwara, situată la 120 de kilometri vest de capitala libiană Tripoli, a informat Semiluna Roşie din această staţiune libiană pe pagina sa oficială de Facebook, transmite vineri EFE, potrivit Agerpres.
Joi, Reuters a relatat că cel puţin 85 de trupuri neînsufleţite ale unor migranţi care s-au înecat în Marea Mediterană în timp ce încercau să ajungă în Europa au fost aduse de valuri la ţărm în nord-vestul Libiei, în apropierea oraşului Zuwara.
Publicaţia spaniolă Levante scrie că echipele de salvare încearcă să stabilească circumstanţele în care şi-au pierdut viaţa aceste persoane. Potrivit martorilor, majoritatea celor decedaţi par a proveni din Africa subsahariană, însă cadavrele se află într-o stare avansată de descompunere şi este greu de spus de cât timp au murit aceşti oameni.
Numărul ambarcaţiunilor care pleacă din Libia cu destinaţia Italia a crescut în ultimele săptămâni deoarece s-a făcut vreme frumoasă, iar pe ruta dintre Turcia şi Grecia s-au înăsprit controalele. Organizaţiile umanitare suspectează că majoritatea acestor ambarcaţiuni pleacă din zone de coastă situate între oraşele Zuwara şi Sabratha, din vestul Libiei.
Mii de persoane care provin din ţări africane şi Asia şi care încearcă să ajungă în Europa traversând Marea Mediterană se îmbarcă în Libia, însă de multe ori vasele improvizate pe care le folosesc naufragiază, aminteşte EFE