Antena 3 CNN Externe Descoperire impresionantă în Egipt! Coridor lung de nouă metri, ascuns în Marea Piramidă din Giza

Descoperire impresionantă în Egipt! Coridor lung de nouă metri, ascuns în Marea Piramidă din Giza

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 23:32 02 Mar 2023 Modificat la 23:32 02 Mar 2023
piramida
Descoperire impresionantă în Egipt! Coridor lung de nouă metri, ascuns în Marea Piramidă din Giza Sursa foto: Profimedia

Preşedintele Consiliului Suprem al Antichităţilor din Egipt, Mostafa Waziri, a anunţat, joi, descoperirea unui coridor secret, lung de nouă metri, ascuns în spatele intrării principale a Marii Piramide din Giza, relatează Reuters.

Coridorul este cu adevărat impresionant, iar arheologii sunt convinși că ar putea conduce către alte zone ascunse.

Descoperirea a fost făcută în cadrul proiectului "Scan Pyramids" care foloseşte tehnologie modernă, inclusiv scanare 3D şi analize termice cu camere cu infraroşu, pentru a studia interiorul piramidei, ultima dintre cele Şapte Minuni ale Lumii Antice rămase în picioare.

"Coridorul neterminat a fost probabil construit pentru a uşura greutatea piramidei, fie pe intrarea principală, fie pe o altă cameră sau spaţiu încă nedescoperit", a declarat Mostafa Waziri.

Citește și: ADN-ul a patru președinți americani va fi trimis în spațiu. Când va avea loc marea lansare

Piramida, cea mai mare din Giza, cu o înălţime de 146 de metri, a fost construită în jurul anului 2560 î.Hr., în timpul domniei faraonului Khufu (sau Keops), potrivit Agerpres.

×
Parteneri
x close