A fost făcută prima poză care
prezintă o planetă despre care se crede că orbitează în
jurul unui alt soare. Asemănător unei mingi de foc strălucitoare, soarele se
află la uimitoarea distanţă de 500 de ani-lumină de Pământ.
Sus, în partea stângă a
fotografiei se poate observa o luminiţă portocalie despre care
oamenii de ştiinţă presupun că e o planetă uriasă, de opt ori
mai mare decât planeta Jupiter din sistemul nostru solar.
Distanţa planetei faţă de soarele în jurul căruia orbitează
este de 300 de ori mai mare decât distanţă dintre Pământ
şi Soarele din sistemul nostru solar. Pentru a putea fi clasificată
ca planetă, obiectul trebuie să orbiteze în jurul unui soare.
David Lafrenicre, astronom canadian de la Universitatea din
Toronto, care coordonează activitatea echipei de la Observatorul
?Gemini? a declarat pentru ?The Sun?: ?Este pentru prima
oară când se observă un obiect ce pare a orbita în
jurul unei stele care seamană cu Soarele nostru. Este important să
demonstrăm că planeta are legătură gravitaţională cu Soarele în
jurul căruia credem că gravitează?
Până în momentul de faţă, planetele care au fost
descoperite în afara sistemului nostru solar nu orbitau în
jurul unui Soare. Din 1990 şi până acum au fost descoperite
300 de astfel de planete extra-solare. Dezvoltarea telescoapelor din
următorii 10 ani va permite observarea mai multor planete care nu
fac parte din sistemul nostru solar. Viitoarele tehnologii ar trebui
să facă posibilă şi analizarea atmosferelor pentru depistarea
semnelor de existenţă a vieţii în alte sisteme solare.
Antena3.ro
Foto: "The Sun"