Antena 3 CNN Externe Un deputat a participat la o videoconferință a Parlamentului în timp ce era la toaletă, în Canada

Un deputat a participat la o videoconferință a Parlamentului în timp ce era la toaletă, în Canada

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 09:53 11 Mai 2022 Modificat la 09:53 11 Mai 2022
deputat canada

Un deputat canadian a participat la o ședință din sesiunea parlamentară dintr-o cabină de toaletă. Deputatul liberal Shafqat Ali a fost reclamat vineri de un deputat al Partidului Conservator, după ce colegii au observat fundalul familiar al toaletei din clădire.

”Camera a fost montată pe cornișa sau pe porțiunea de pe perete, chiar deasupra părții din spate a toaletei", a declarat un parlamentar rival.

Incidentul a avut loc în timpul unei dezbateri privind un proiect de lege.

Deoarece colegii l-au reclamat, deputatul și-a oferit scuze, anunță BBC.

Deputatul conservator Laila Goodridge, care asista la eveniment, a vorbit despre procedură sugerând că un deputat ”ar putea participa la ședință dintr-o toaletă".

Discuția despre locul unde se află Ali a fost reluată în ședința de luni. Liderul conservator al Camerei, John Brassard, a oferit mai multe detalii despre incident.

”Cei care au asistat la evenimente, l-au văzut foarte clar pe deputatul liberal intrând în ceea ce părea a fi o cabină de toaletă, într-una dintre toaletele bărbaților situată chiar la acest etaj al acestei clădiri.

Piatra vizibilă, ușa din lemn, precum și balamalele ușii din oțel inoxidabil și cârligul pentru haine din spatele acelei uși... toate acestea păreau destul de familiare.

Se pare că aparatul de fotografiat a fost montat pe cornișa sau pe creasta de pe perete, chiar deasupra părții din spate a toaletei.

Membrul Parlamentului folosea literalmente toaleta în timp ce participa la o ședință a Camerei Comunelor, catedrala democrației canadiene", a declarat John Brassard.

La scurt timp, Ali a sunat în Parlament pentru a-și oferi scuze pentru ”greșeala de judecată".

”Iau această chestiune extrem de în serios și promit să nu mai repet niciodată această eroare", a spus el.

 

×
Etichete: deputat
x close