În mod normal, sistemul imunitar nu reacţionează la cocaină, însă vaccinul face ca în organism să se formeze anticorpi care să lupte cu drogul.
Pentru moment, tratamentul a fost testat cu succes pe şoareci iar oamenii de ştiinţă cred că ar da rezultate şi în cazul oamenilor.
“Datele noastre foarte dramatice ne indică faptul că îi putem proteja pe şoareci împotriva efectelor cocainei, şi credem că acest lucru este foarte promiţător pentru a lupta cu această dependenţă în cazul oamenilor”, a declarat Dr. Ronald Crystal, cel care a condus studiul, de la Colegiul medical Weill Cornell, citat de Daily Mail.
El a spus că răspunsul sistemului imunitar al şoarecilor, după ce le-a fost administrat vaccinul, a fost de a anihila moleculele de cocaină înainte de a ajunge la creierul acestora, prevenind hiperactivitatea indusă de drog.
Cercetătorii au precizat că efectul vaccinului a durat până la 13 săptămâni. “Deşi s-au mai făcut astfel de încercări împotriva cocainei, aceasta este prima oară când nu au fost necesare infuzii multiple şi scumpe, iar acum putem trece la testele pe oameni”, a mai spus Dr. Ronald Crystal.