Cei mai mulţi ajung să fie exploataţi în Italia, Spania, Elveţia, Cehia, Grecia sau Israel. Raportul trece în revistă mai multe cazuri concrete ale unor românce care au căzut victime traficului de fiinţe umane. Prima a fost găsită în Marea Britanie. Este o tânără de 19 ani, care a fost vândută de propriul tată unui traficant. A fost salvată şi trimisă în ţară, dar a fugit din adăpost. Acum este dată dispărută.
Departamentul de stat a mai amintit şi cazul pedofilului american Mark Bianchi, condamnat pentru că a abuzat de minori din România şi Republica Moldova. Copiii de etnie rromă sunt adesea vânduţi ca sclavi, mai arată raportul.
Pe de altă parte, americanii apreciază activitatea Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane şi baza de date la nivel naţional creată de această instituţie.
Antena 3