Antena 3 CNN Externe Un dentist a scăpat o șurubelniță în gâtul unei paciente în timp ce o trata, în Italia. Reacţia femeii

Un dentist a scăpat o șurubelniță în gâtul unei paciente în timp ce o trata, în Italia. Reacţia femeii

Claudia Popovici
<1 minut de citit Publicat la 18:49 19 Apr 2022 Modificat la 18:49 19 Apr 2022
dentist
Sursa foto: Pexels.com / Andrea Piacquadio

Potrivit presei locale, incidentul s-a petrecut în urmă cu 5 ani, mai exact la data de 17 februarie 2017, dar a ajuns în atenția presei abia în urmă cu câteva zile, când medicul stomatolog italian, în vârstă de 63 de ani, a apărut în fața judecătorilor pentru neglijența sa.

Din documentele depuse în instanţă reiese că femeia, în vârstă de 50 de ani, a profitat de oferta dentistului pentru curățirea dinților. Mulțumită de servicii femeia a revenit pentru alte lucrări dentare mai complexe.

În timpul unei ședințe medicul a scăpat o șurubelniță de mici dimensiuni în gâtul femeii, iar aceasta a înghițit-o din reflex.

În acest context, femeia avea doar două opțiuni: eliminare naturală sau intervenţie chirurgicală.

Din fericire, șurubelnița a fost eliminată după o cură cu laxative, dar și cortizon pentru a evita o eventuală infecție, notează presa locală citată de rotalianul.com

Pacienta nu l-a iertat pe medic şi l-a denunțat pentru neglijență, iar acesta a fost trimis în judecată.

În cadrul procesului, avocatul femeii a solicitat opinia unui medic stomatolog expert care a confirmat că doctorul a comis o eroare gravă pe care ar fi putut să o evite întorcând capul pacientei într-o parte, fie folosind un fel de „baraj” special pentru aceste situații.

×
x close