''Războiul rus a avut un impact enorm asupra faunei din ţara noastră'', a criticat el, exprimându-şi regretul în legătură cu consecinţele devastatoare asupra ecosistemelor.
Preşedintele ucrainean a afirmat că autorităţile competente în materie de protecţie a mediului "culeg probe ale acestor crime şi intenţionează să tragă la răspundere Rusia pentru acest ecocid în Ucraina", informează AFP, potrivit Agerpres.
Potrivit directorului Parcului Naţional "Limanele Tuzlei" din sud-vestul Ucrainei, intervievat în cadrul acestui reportaj, masacrul delfinilor din Marea Neagră are drept cauză principală "prezenţa submarinelor şi a ambarcaţiunilor de război" în aceste ape începând cu sfârşitul lunii februarie, ceea ce "a pus o presiune enormă asupra mediului marin".
Mii de delfini din Marea Neagră au murit din cauza invaziei ruse, acuză Volodimir Zelenski
"Estimăm că 50.000 de delfini au murit din cauza războiului", a declarat Ivan Rusev, dintre care 2.500 "au fost descoperiţi (pe plaje) în regiunea Odesa, în Crimeea anexată, precum şi în Bulgaria, Turcia şi România".
Bilanţul reprezintă 20% din populaţia acestor cetacee în Marea Neagră, recenzată la 250.000 de exemplare în 2020 şi care era deja afectată de presiunea pescuitului şi a poluării, potrivit autorităţilor ucrainene.