Uniunea Europeană şi 20 de ţări reunite la întâlnirea de la Bletchley Park, lângă Londra, au căzut de acord asupra "nevoii urgente de a înţelege şi gestiona colectiv riscurile potenţiale" ale AI, printr-un "nou efort global, menit să garanteze că AI este dezvoltată şi desfăşurată în mod sigur şi responsabil".
"Această declaraţie istorică marchează începutul unui nou efort global de consolidare a încrederii publicului în AI, cu obiectivul ca ea să fie sigură", a declarat premierul britanic Rishi Sunak.
În faţa potenţialului modelelor cele mai avansate, cum ar fi robotul conversaţional ChatGPT, declaraţia de la Bletchley "arată că, pentru prima dată, lumea se reuneşte pentru a identifica problema şi a evidenţia oportunităţile sale", a subliniat ministrul britanic al tehnologiei, Michelle Donelan.
Această reuniune "nu are ca obiectiv să pună bazele unei legislaţii mondiale, ea trebuie să contribuie la trasarea căii de urmat", a precizat ea, adăugând că vor urma şi alte summituri internaţionale pe tema AI, în Coreea de Sud şi în Franţa.
Timp de două zile, lideri politici, experţi în AI şi reprezentanţi ai companiilor din sectorul înaltelor tehnologii dezbat problematica AI în acel loc emblematic de lângă Londra, întrucât acolo a funcţionat în al Doilea Război Mondial centrul de decriptare al armatei britanice, unde a fost descifrat codul Enigma folosit de nazişti.
Miliardarul american Elon Musk, cofondator în 2015 al companiei cu rol de pionierat în acest domeniu, societatea OpenAI, a cerut ca un "arbitru independent" să poată "declanşa alarma" atunci când apar îngrijorări asupra evoluţiei AI, pe care a descris-o drept una dintre "cele mai mari ameninţări" asupra umanităţii.
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, a avertizat la rândul ei asupra "ameninţărilor existenţiale" pe care le implică AI, ce ar putea "să pună în pericol însăşi existenţa umanităţii", iar pe termen mai scurt a democraţiilor.
Inteligenţele artificiale generative, care pot produce texte, sunete sau imagini la cerere în numai câteva secunde, au făcut progrese exponenţiale în ultimii ani, iar până vara viitoare vor apărea generaţiile următoare ale acestor modele.
Aceste tehnologii aduc mari speranţe pentru medicină sau educaţie, însă ar putea destabiliza societăţile, ar putea să permită fabricarea de arme ori să scape de sub controlul uman.