Antena 3 CNN Externe 60 de țări, printre care și România, solicită într-o declarație comună ca afganii și cetățenii străini să poată părăsi țara

60 de țări, printre care și România, solicită într-o declarație comună ca afganii și cetățenii străini să poată părăsi țara

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 13:24 16 Aug 2021 Modificat la 13:24 16 Aug 2021
batran afgan
Sursa foto: Getty Images

Statele încep să reacţioneze public vizavi de criza din Afganistan, semnând o declaraţie comună, pentru „plecarea în siguranţă şi organizată” a persoanelor care doresc să părăsească ţara.

Statele Unite şi alte peste 60 de ţări, printre care Australia, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Coreea de Sud, Qatar, România şi Marea Britanie au declarat într-un comunicat comun că:

„Dată fiind situaţia securităţii naţionale, care se deteriorează, sprijinim, facem eforturi pentru a garanta siguranţa şi apelăm la toate părţile să respecte şi să sprijine plecarea în siguranţă şi organizată a cetăţenilor străini şi a afganilor care doresc să părăsească ţara.

Cei care se află în poziţii de putere şi autoritate în Afganistan poartă responsabilitatea - şi răspunderea - pentru protejarea vieţii oamenilor şi a proprietăţii şi pentru imediata restabilire a securităţii şi ordinii civile, se arată în documentul postat duminică seara pe site-ul Departamentului de stat din SUA.

“Poporul afgan merită să trăiască în siguranţă, securitate şi demnitate. Noi, în comunitatea internaţională, suntem gata să îi ajutăm”

Albania şi Kosovo au anunțat deja că se pregătesc pentru primirea refugiaților afgani care sunt expuşi riscului comiterii unor abuzuri de către talibani, care duminică au preluat puterea în Afganistan.

„Nimeni nu ştie mai bine decât noi ce înseamnă să fii expulzat şi nevoit să părăseşti locurile unde ai crescut”, a scris Vjosa Osmani, președintele kosovar.

Talibanii au intrat duminică în capitala Kabul şi au preluat controlul Palatului Prezidenţial, după ce în ultimele săptămâni au cucerit, pe rând, principalele oraşe ale Afganistanului, în urma retragerii trupelor americane şi NATO.

Preşedintele ţării, Ashraf Ghani, a anunţat că a părăsit ţara pentru a evita vărsarea de sânge.

Membrii Consiliului de Securitate al ONU se vor reuni în sesiune de urgenţă, luni, la ora României 17:00, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, urmând să prezinte situaţia de la Kabul.

×
x close