Antena 3 CNN Externe Decizia radicală luată de Turcia în urmă cu puțin timp

Decizia radicală luată de Turcia în urmă cu puțin timp

1 minut de citit Publicat la 10:51 27 Noi 2015 Modificat la 10:51 27 Noi 2015
turkey_f-16.jpg
Aviația militară turcă și-a suspendat zborurile pe teritoriul Siriei în cadrul coaliției internaționale, conduse de SUA, împotriva Statului Islamic (SI) în urma incidentului de marți, când un bombardier rus Su-24 a fost doborât de un avion de vânătoare turc F-16 pe motiv că încălcase spațiul aerian al Turciei, după cum a relatat vineri ziarul Hurriyet, citând surse diplomatice, potrivit RIA Novosti.

Acest anunț survine în contextul în care Rusia a comunicat joi instalarea unor baterii antiaeriene de ultimă generație S-400 Triumf pe teritoriul sirian cu scopul de a-și proteja bombardierele implicate în campania aeriană din Siria împotriva grupărilor jihadiste.

Potrivit imaginilor difuzate de televiziunea rusă, aceste sisteme au fost amplasate la baza aeriană rusă Hmeimim din Latakia (nord-vestul Siriei), la numai 30 km de frontiera cu Turcia.

Cu o rază de acțiune de 250 de km, aceste noi sisteme antiaeriene ultramoderne acoperă o zonă vastă, inclusiv Siria, sudul Turciei, Cipru, estul Mării Mediterane și Israelul.

Aceste baterii, împreună cu crucișătorului de rachete Moskva, echipat cu sisteme antiariene Fort, care a luat deja poziție pe coasta Latakiei, vor asigura securitatea misiunilor aeriene ale bombardierelor ruse în Siria și 'vor distruge orice o potențială amenințare pentru avioanele ruse'.

În pofida unor speculații privind desfășurarea acestor sisteme încă de la începutul lunii noiembrie, președintele rus Vladimir Putin a declarat joi că aceste baterii 'au fost desfășurate abia acum', pentru că Rusia 'nu se aștepta la o lovitură în spate'.

În timp ce Ankara susține că bombardierul rus a încălcat spațiul aerian al Turciei și a fost avertizat de zece ori timp de cinci minute, Moscova afirmă contrariul și insistă că aparatul său nu părăsise spațiul aerian al Siriei.

În replică la înregistrările cu avertismentele adresate pilotului avionului rus date publicității miercuri de armata turcă, Ministerul rus al Apărării a făcut publică joi o hartă cu coordonatele bombardierului Su-24 în momentul doborârii sale de către un avion de vânătoare turc F-16 cu o rachetă 'aer-aer'. Potrivit hărții prezentate de partea rusă, rezultă că nu aparatul rus încălcase granița cu Turcia, ci dimpotrivă avionul turc intrase în spațiul aerian al Siriei, după cum relatează mass-media oficiale ruse.

×
Etichete: conflict Siria
x close