Condiţiile stabilite de Curte se referă la expunerea financiară pe care şi-o poate asuma guvernul german faţă de fond, care nu poate depăşi plafonul de 190 miliarde euro stabilit iniţial fără aprobarea Bundestagului, camera inferioară a Parlamentului.
Curtea supremă de la Karlsruhe a avizat participarea guvernului la fondul de urgenţă de 500 miliarde euro al statelor din zona euro şi pactul de disciplină fiscală semnat de 25 de lideri europeni în prima parte a acestui an.
După citirea hotărârii, bursele europene şi moneda euro au crescut şi tranzacţiile futures pe indicele S&P 500 al bursei de la New York afişează de asemenea aprecieri.
Cursul euro a cunoscut un avans uşor faţă de dolar, de la 1,2857 dolari la 1,2901 dolari pe euro.
Cotaţiile internaţionale ale aurului şi petrolului sunt şi ele în creştere. Uncia de aur s-a apreciat cu 0,5%, la 1.744 dolari, iar barilul de ţiţei cu livrare în octombrie a avansat cu 0,5%, la 97,67 dolari.