Antena 3 CNN Externe Decizia care a lăsat mască milioane de oameni din Rusia. Preşedintele Vladimir Putin a făcut anunţul

Decizia care a lăsat mască milioane de oameni din Rusia. Preşedintele Vladimir Putin a făcut anunţul

O.P.
1 minut de citit Publicat la 06:14 07 Iun 2013 Modificat la 06:14 07 Iun 2013
Decizia care a lăsat mască milioane de oameni din Rusia. Preşedintele Vladimir Putin a făcut anunţul
Preşedintele Vladimir Putin şi soţia sa Liudmila au surprins întreaga Rusie anunţându-şi divorţul, după aproape 30 de ani de căsnicie. Ruşii şi-au amintit că zvonurile pe această temă circulau mai demult, iar evenimentul era totuşi aşteptat.

Vladimir Putin a asistat împreună cu soţia sa, Liudmila, la un spectacol de balet la Moscova. La final, au făcut marea dezvăluire, după ce o ziaristă i-a întrebat, probabil nu întâmplător, dacă este adevărat că nu mai trăiesc împreună.

Preşedintele Rus a explicat că, din cauza funcţiei, întreaga sa viaţă se desfăşoară în public iar Liudmila suporta greu acest lucru. Cei doi au subliniat că vor rămâne în relaţii bune şi că sunt foarte mândri de fiicele lor, pe care publicul abia le cunoaşte.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a precizat că divorţul nu este încă oficial. Dar ruşii s-au obişnuit repede cu noul statut al preşedintelui iar unii chiar i-au transmis că îl înţeleg.

Analiştii cred că preşedintele rus îşi poate atrage simpatia publicului dovedind că este un om obişnuit, cu aceleaşi probleme ca toată lumea.

Dar, dacă-şi va lua o nouă soţie mai tânără, popularitatea sa va avea de suferit.

Acum cinci ani, un ziar din Moscova a fost sancţionat după ce a scris că Putin va divorţa şi se va recăsători cu gimnasta Alina Kabaeva.

×
Etichete: Vladimir Putin
x close