Aparent o soluţie primitivă, peşterile nu sunt tocmai un loc ce înfăţişează o sărăcie lucie. Multe astfel de locuinţe arată chiar foarte bine, iar personaje ca Xi Jinping, cel care ar putea să-i urmeze preşedintelui Hu Jintao, au locuit într-o astfel de peşteră timp de 7 ani.
Sunt nemeroase avantaje dacă alegi să locuieşti într-o peşteră modestă: iarna este cald, vara răcoare, iar facilitatile nu lipsesc, unele dintre ele fiind dotate chiar şi cu electricitate.
"Este ca şi cum ai locui la vilă. Peşterile din zona noastră sunt la fel de confortabile ca şi apartamentele din oraş", spune Cheng Wei, oficial al Partidului Comunist, care locuieşte într-o peşteră din Zaoyuan.
O peşteră cu trei camere şi o baie (aproximativ 70 mp) e vândută cu 46.000 de dolari, iar o "garsonieră" în peşteră se închiriază cu 30 de dolari pe lună, mai scrie cotidianul citat mai sus.