Antena 3 CNN Externe De la 1 ianuarie, Cehia preia şefia Uniunii Europene

De la 1 ianuarie, Cehia preia şefia Uniunii Europene

1 minut de citit Publicat la 10:16 31 Dec 2008 Modificat la 10:16 31 Dec 2008
De la 1 ianuarie, Cehia preia şefia Uniunii Europene
Cehia preia, de la 1 ianuarie, şefia Uniunii Europene. Momentul nu este unul prielnic pentru Europa. Criza globală, conflictele din Balcani şi euroscepticismul din ce în ce mai pronunţat sunt doar câteva din problemele cărora Cehia trebuie să le facă faţă în perioada mandatului.
Priorităţile declarate ale preşedinţiei cehe vor fi economia, energia şi relaţiile externe. Depăşirea crizei economico-financiare este un alt obiectiv ambiţios al cehilor pentru cele şase luni cât vor deţine şefia comunitară. O atenţie deosebită va fi acordată şi relaţiilor cu partenerii de discuţii din afara Uniunii.
Cehii vor o relaţie strânsă cu noul preşedinte american Barak Obama, dar şi dezvoltarea parteneriatului estic cu fostele republici sovietice. Vicepremierul ceh, Alexandr Vondra, a promis că preşedinţia cehă a Uniunii Europene va fi ?solidă? şi ?profesionistă?.
Asta în pofida îndoielilor provocate de preşedintelui Vaclav Klaus şi al unei părţi a clasei politice. Sunt cunoscute diferenţele clare de opinie dintre guvern ceh şi şeful statului. Există numeroase voci care se îndoiesc de abilităţile Cehiei de a rezolva marile provocări cu care se confruntă Uniunea.
Problemele din interior ar putea să confrunte Cehia cu o situaţie inedită. Fragilul guvern de la Praga, care nu beneficiază de o majoritate clară în parlament, riscă să piardă puterea chiar în timpul mandatului la Uniunea Europeană.
Franţa care tocmai şi-a încheiat mandatul d ela şase luni a avut multe crize de rezolvat. Războiul ruso-georgian, criza economică sau respingerea Tratatului de la Lisabona la referendumul din Irlanda au fost principalele provocări pentru francezi.

Antena3

×
x close