Antena 3 CNN Externe De ce nu votează Regele Charles și membrii familiei regale în alegerile din Marea Britanie

De ce nu votează Regele Charles și membrii familiei regale în alegerile din Marea Britanie

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 22:18 04 Iul 2024 Modificat la 22:18 04 Iul 2024
Charles DPA Images
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii. Sursă foto: hepta / DPA Images

Zeci de milioane de britanici s-au dus, joi, la secțiile de vot pentru a-i alege pe membrii noului Parlament.

Alegătorii din Regatul Unit s-au aflat, după aproape cinci ani de la ultimul scrutin, în poziția perfectă de a sancționa Partidul Conservator, care a schimbat în intervalul respectiv trei prim-miniștri și a fost asociat cu scandalurile politice și cu degradarea nivelului de trai.

Printre votanți nu s-au aflat, însă, Regele Charles al III-lea și membrii familiei regale, notează presa internațională.

Regele este cel care îl va învesti pe noul prim-ministru.

Pe de altă parte membrii Casei Regale britanice au obligația să fie neutri din punct de vedere politic în orice circumstanțe și pe orice subiect.

Indiferent ce partid politic se află la putere, monarhia britanică şi Parlamentul cooperează pentru a asigura buna funcționare a Regatului Unit.

De asemenea, monarhul și membrii familiei regale sunt obligați să interacționeze cu liderii țărilor străine, indiferent de profilul politic al acestora.

Pentru toate aceste motive, familia regală nu își exprimă în mod public opiniile politice deși, din punct de vedere tehnic și legal, nimic nu-i împiedică pe membrii ei să meargă să voteze.

"Ei nu o fac (nu votează, n.r.) din motive evidente: anume, pentru că acest lucru ar provoca un val de speculații în presă și ar încălca actuala cerință constituțională, care prevede ca ei să păstreze o imparțialitate politică strictă", explică Robert Blackburn, profesor de drept constituțional de la King’s College din Londra.

Aproximativ 46 de milioane de britanici au fost chemați, joi, la urne pentru a-i alege pe 650 de membri ai Camerei Comunelor, într-un scrutin uninominal cu un singur tur, ghidat de principiul "învingătorul ia totul", în care sondajele preelectorare au prevăzut o victorie categorică a Partidului Laburist.

×
x close